Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Partidul noului preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a consolidat avansul înaintea alegerilor parlamentare preconizate pentru 21 iulie, conform rezultatelor unui sondaj dat publicităţii miercuri, citat de Reuters şi LB.ua.

Ultima anchetă a centrului de cercetare Reiting relevă că la fel de noul partid al fostului actor de comedie, 'Slujitorul poporului' ('Sluga naroda'),este creditat cu 41,1% din intenţiile de vot, în uşoară creştere de la începutul lunii iunie.

După preluarea mandatului luna trecută, Zelenski a dizolvat parlamentul dominat de forţele loiale predecesorului său învins, Petro Poroşenko. 'Slujitorul Poporului' nu are parlamentari în actuala Radă Supremă (parlamentul unicameral), axându-se în campania electorală pe vectorul proeuropean de dezvoltare a Ucrainei şi lupta împotriva corupţiei.

Sondajul Reiting plasează Platforma de Opoziţie (partid prorus) pe locul doi - la mare distanţă - cu 9% în intenţiile de vot, pe poziţia a treia clasându-se formaţiunea Solidaritate Europeană, a fostului preşedinte Petro Poroşenko, cu 6,8%.

Partidul Batkivşcina ('Patria'), al fostului premier Iulia Timoşenko, este creditat cu 6,5%, peste pragul de 5% necesar pentru a intra în parlament.

Sondajul a fost efectuat în perioada 6-9 iunie, pe un eşantion de circa 2.000 de alegători din toate regiunile Ucrainei, cu excepţia Crimeii anexate, potrivit centrului Reiting. Conform acestuia, aproape 14% dintre cei contactaţi au refuzat să răspundă.

Jumătate din cele 450 de locuri din parlamentul Ucrainei este aleasă în baza listelor de partid, iar cealaltă jumătate în circumscripţii uninominale.

O reuşită a partidului său în alegerile parlamentare ar cimenta ascensiunea meteorică a lui Volodimir Zelenski şi ar pune bazele unei reînnoiri a clasei politice ucrainene.

Problema cea mai presantă a Ucrainei este conflictul cu Rusia, care a anexat în 2014 peninsula Crimeea. La învestirea sa în funcţie, Zelenski a declarat că principala sa prioritate este de a obţine o încetare a focului în regiunea Donbas.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.