Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderii Poloniei, Slovaciei, Ungariei şi Cehiei, ţările Grupului de la Visegrad, se vor reuni joi la Budapesta pentru a discuta despre potenţialii candidaţi la posturile de conducere din Uniunea Europeană, un semnal al dorinţei de a consolida cooperarea regională, relatează Reuters.

Statele membre ale UE trebuie să aleagă noi preşedinţi ai Comisiei Europene, Consiliului European, Parlamentului European şi Băncii Centrale Europene.

Cele patru ţări foste comuniste din Grupul de la Visegrad, care au aderat la blocul comunitar în 2004, vor să îşi sporească reprezentarea în posturile-cheie şi să încerce să contrabalanseze dominaţia statelor occidentale bogate precum Germania şi Franţa, comentează Reuters.

"Va fi o întâlnire informală despre care nu vă pot oferi mai multe informaţii", a afirmat Bertalan Havasi, ofiţerul de presă al premierului ungar Viktor Orban, adăugând că nu există intenţia unei declaraţii de presă.

El a refuzat să comenteze în legătură cu posibili candidaţi estici pentru vreunul dintre posturile-cheie, deşi Orban a spus luna trecută că Grupul de la Visegrad va avea o poziţie comună pe acest subiect.

Dintre actualii preşedinţi ai principalelor instituţiile din UE, numai Donald Tusk, preşedinte al Consiliului European şi fost premier polonez, provine din fostele ţări comuniste din blocul comunitar.

Negocierile pentru aceste posturi încearcă să găsească un echilibru între interesele individuale ale statelor şi interesele unor grupuri de state, dar şi între cele ale familiilor politice europene.

Liderilor ţărilor din sudul UE se întâlnesc vineri în Malta, după ce săptămâna trecută premierul belgian Charles Michel a găzduit de asemenea un dineu pentru a discuta detaliile alegerii viitorilor lideri europeni.

Liderii din UE se vor reuni într-un summit la 20 şi 21 iunie pentru a negocia aceste posturi.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.