Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Democraţii americani au minimizat duminică acordul cu Mexicul smuls de Donald Trump pentru a stăvili sosirea imigranţilor ilegali, denunţând războaiele comerciale "permanente" ale preşedintelui Statelor Unite împotriva aliaţilor săi, notează AFP.

"Lumea nu îl mai suportă, nici eu nu îl mai suport pe acest preşedinte care nu încetează să declare războaie, războaie verbale vecinilor noştri, că este vorba despre Mexic sau Canada", a declarat senatorul Bernie Sanders, candidat la primarele democrate pentru a-l sfida pe miliardarul republican în 2020.

"Avem nevoie de o relaţie bună cu Mexicul. Sunt aliaţii noştri, ca şi Canada. Nu ar trebui să fim într-o confruntare permanentă cu ei", a adăugat el la postul CNN.

Donald Trump a agitat încă o dată ameninţarea sa favorită, taxele vamale, pentru a constrânge Mexicul să îşi înăsprească politica împotriva zecilor de mii de migranţi care traversează în fiecare lună teritoriul său dinspre America Centrală pentru a încerca să intre ilegal în Statele Unite.

După mai multe zile de negocieri tensionate, şi chiar înainte de expirarea ultimatumului acordat de liderul de la Casa Albă, Washingtonul şi Mexicul au ajuns vineri seară la un acord în acest sens.

Mexicul a scăpat, pentru moment, de taxele vamale asupra produselor exportate în Statele Unite pe care omul de afaceri se pregătea să le introducă cu începere de luni.

Un succes al metodei Trump, au salutat partizanii săi. "Utilizează taxele vamale ca mijloc de presiune în negocierile comerciale şi cred că în această situaţie el le-a utilizat în mod strălucit ca mijloc de presiune", şi-a exprimat satisfacţia senatorul republican Ron Johnson la postul Fox News.

Adversarii săi critică însă folosirea taxelor vamale ca armă, ameninţare pusă în practică pe numeroase fronturi comerciale, cu China, Uniunea Europeană sau Canada.

Lidera democraţilor din Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a afirmat sâmbătă că "ameninţările şi accesele de furie" nu sunt "un mijloc de a negocia politica externă".

"Şase milioane de locuri de muncă depind de schimburile americano-mexicane", a subliniat duminică la postul ABC un alt candidat democrat la Casa Albă, Beto O'Rourke. "Agricultorii sunt deja în dificultate din cauza războiului comerciale angajat de acest preşedinte cu China", "nu mai pot suporta mai mult din partea lui", a adăugat fostul congresman de Texas.

Bernie Sanders şi Beto O'Rourke au reluat amândoi argumentul potrivit căruia Donald Trump nu a obţinut nimic nou din partea Mexicului.

Eforturile promise de Mexic sunt cele pe care "a acceptat să le facă în urmă cu câteva luni", a afirmat primul. "Preşedintele nu a obţinut nimic, doar să pună în pericol relaţia comercială cea mai importantă pentru Statele Unite", a adăugat cel de-al doilea.

Potrivit cotidianului New York Times, care citează responsabili din ambele ţări, măsurile la care s-a angajat vineri guvernul mexican au făcut deja obiectul unor promisiuni similare către administraţia americană în ultimele luni.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.