Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul britanic al mediului, Michael Gove, unul din principalii candidaţi la succesiunea premierului Theresa May, a recunoscut că a prizat cocaină, exprimându-şi 'regretul profund' pentru că a recurs la acest drog în câteva ocazii, transmit Reuters şi PA.

Cotidianul The Daily Mail îl citează pe Gove cu declaraţia că a prizat cocaină la câteva reuniuni sociale pe când era un tânăr jurnalist.

'A fost o greşeală. Privesc în urmă şi îmi spun că vreau să nu fi făcut asta', a spus Gove. 'S-a întâmplat acum 20 de ani şi da, a fost o greşeală. Dar nu cred că greşelile din trecut te descalifică', a adăugat el.

Michael Gove a mai spus că speră că această dezvăluire nu îl va împiedica să fie desemnat viitorul prim-ministru.

'Desigur, le va reveni colegilor mei din parlament şi membrilor Partidului Conservator să decidă acum dacă ar trebui să devin lider', a afirmat el. 'Cred că toţi politicienii au vieţi dinainte de intrarea în politică', a mai spus Gove.

Theresa May a demisionat vineri de la conducerea Partidului Conservator, declanşând în mod oficial competiţia pentru succesiunea sa.

Ministrul educaţiei, Damian Hinds, şi-a declarat sprijinul faţă de campania lui Gove, devenind al doilea membru al actualului cabinet care îl susţine pe acesta.

Dezvăluirea lui Gove survine după ce un al candidat conservator, Rory Stewart, a recunoscut că a fumat opiu la o nuntă în Iran, afirmând că a comis 'o greşeală prostească'

Aspiranţii la şefia Partidului Conservator trebuie să-şi confirme candidaturile până luni, urmând ca procedura de selecţie să se încheie până la sfârşitul lui iulie.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.