COD GALBEN: 16-05-2025 ora 10 Intre 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate se va semnala 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) le-a solicitat autorităţilor de la Ankara explicaţii cu privire la 546 de plângeri care i-au fost adresate, referitoare la plasarea în detenţie provizorie a unor magistraţi după tentativa de puci din iulie 2016, a comunicat luni Curtea de la Strasbourg, potrivit AFP.

'La diferite date, 546 de reclamanţi, toţi magistraţi, au fost suspendaţi din funcţii (...) pe motiv că erau membri ai organizaţiei FETO', precizează CEDO.

În terminologia folosită de autorităţile turce, FETO este acronimul care desemnează 'Organizaţia teroristă a susţinătorilor lui Fethullah' Gülen, acuzat de orchestrarea tentativei de puci.

Potrivit CEDO, magistraţii în cauză au fost reţinuţi şi apoi plasaţi în detenţie preventivă.

'Opoziţiile formulate de reclamanţi împotriva acestor decizii au fost respinse. Ei au introdus recursuri individuale pe care Curtea Constituţională turcă le-a declarat inadmisibile', explică CEDO.

În acest timp, magistraţii au fost inculpaţi sub acuzaţia de apartenenţă la o organizaţie teroristă, procedurile penale împotriva lor fiind încă în derulare.

CEDO le-a comunicat pe 17 mai aceste 546 de plângeri autorităţilor de la Ankara, care pot emite observaţii în scris. Curtea va decide ulterior cu privire la admisibilitatea lor.

După tentativa de puci din iulie 2016, autorităţile turce au declanşat epurări de o amploare fără precedent împotriva susţinătorilor presupuşi ai lui Fethullah Gülen, dar şi a unor opozanţi kurzi şi jurnalişti, arestând zeci de mii de persoane.

La mijlocul lui aprilie, CEDO a condamnat Turcia la plata a 10.000 de euro ca despăgubiri morale către un magistrat al Curţii Constituţionale turce, arestat după tentativa de puci, 'pe baza unei simple suspiciuni de apartenenţă la o organizaţie criminală'.

La data de 1 martie, la CEDO mai erau pe rol în jur de 3.250 de plângeri legate de măsurile luate de Ankara după tentativa de lovitură de stat. Majoritatea plângerilor vizează detenţii reclamate ca ilegale. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.