Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a sosit sâmbătă în Japonia pentru o vizită de patru zile destinată să consolideze legăturile dintre cele două ţări şi pentru a discuta chestiuni comerciale şi ameninţarea nord-coreeană, informează France Presse.

Donald Trump va fi de asemenea primul şef de stat care se va întâlni cu noul împărat al Japoniei Naruhito.

Avionul preşedintelui american Air Force One a atins solul japonez cu puţin înainte de ora 17.00 (8.00 GMT).

În timpul acestei a doua călătorii în Japonia, el va fi primul lider străin care se va întâlni cu noul împărat Naruhito, urcat pe Tronul Chrizantemei la 1 mai, după abdicarea tatălui său Akihito, un semn al legăturilor puternice dintre cele două ţări altădată inamice.

La Washington dar şi la Tokyo a fost salutată o relaţie personală "fără precedent" între Trump şi prim-ministrul Shinzo Abe. Printre altele, ei vor avea o partidă de golf, pasiunea lor comună.

Punctul culminant al acestei vizite de stat este întâlnirea de luni dintre preşedintele SUA şi împărat, precum şi banchetul care va fi dat seara la palatul imperial.

Donald Trump va asista de asemenea la un turneu de sumo duminică pe arena Ryogoku Kogugikan.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.