Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Votul în cadrul alegerilor europene a început în unele ţări, dar va trebui aşteptat până duminică seara târziu pentru a avea primele rezultate oficiale din fiecare stat membru al UE, potrivit unei prezentări a AFP.

Alegătorii din Regatul Unit şi Olanda au venit la urne joi, urmaţi vineri de cei din Republica Cehă şi Irlanda. Sâmbătă votează alegătorii din Slovacia, Letonia şi Malta, iar duminică cei din celelalte 21 de state membre ale UE.

Însă indiferent de ziua votului, pentru a nu influenţa votanţii autorităţile naţionale trebuie să aştepte până la ora 21:00 GMT (00:00 ora României) pentru a publica primele rezultate oficiale. Trebuie de fapt să se aştepte închiderea urnelor în Italia, ţara unde secţiile de votare vor rămâne deschise până la ora cea mai târzie.

Totuşi, unele ''estimări'' şi alte sondaje efectuate la ieşirea de la urne vor putea fi publicate mai devreme. În Olanda a fost deja publicat joi seară un astfel de sondaj.

Duminică, primele ''estimări naţionale'' ar urma să fie publicate în Austria începând cu ora 15:00 GMT (18:00 ora României), iar o oră mai târziu în Germania şi alte câteva ţări.

Parlamentul European va publica la rândul său pe tot parcursul serii datele actualizate, pe măsură ce sunt primite, pe website-ul dedicat, a cărui pagină în limba română este www.rezultate-alegeri.eu.

Pe această pagină se vor regăsi rezultate naţionale, distribuţia mandatelor în funcţie de grup politic şi ţară, împărţirea în funcţie de apartenenţa la partidele şi grupurile politice naţionale, echilibrul de gen al eurodeputaţilor precum şi prezenţa la vot.

O primă evaluare a compoziţiei noului legislativ european şi a noilor raporturi de forţe politice este aşteptată la ora 18:15 GMT (21:15 ora României).

Însă aceste date vor trebui privite cu prudenţă, întrucât ele vor fi doar o compilaţie de estimări sau de sondaje pre-electorale (în cazul ţărilor de unde nu vor fi încă disponibile estimări şi sondaje după închiderea urnelor), iar ele vor fi modificate pe măsură ce apar noi sondaje efectuate la ieşirea de la urne.

Primele estimări care vor include şi rezultate oficiale provizorii la nivel european sunt aşteptate în jurul orei 21:15 GMT (0:15 ora României), şi acestea urmând să fie actualizate ulterior pe măsură ce vin noi date.

În unele ţări, rezultatele definitive vor fi cunoscute abia peste câteva zile. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.