Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele american, Donald Trump, i-a primit marţi la Casa Albă pe liderii a trei ţări insulare din Oceanul Pacific, strategice pentru Washington, care doreşte să contracareze influenţa Chinei în regiune, relatează AFP.

În cursul acestei scurte întâlniri în grup, Donald Trump a discutat cu conducătorii din Palau, Insulele Marshall şi Statele Federate ale Microneziei.

Preşedinţii au dat publicităţii ulterior un comunicat comun reafirmându-şi "ataşamentul faţă de o regiune indo-pacifică liberă, deschisă şi prosperă", un mesaj voalat adresat Beijingului ale cărui ambiţii maritime provoacă tensiuni în vestul Pacificului.

"Este în interesul nostru comun ca Oceanul Pacific să rămână o axă importantă şi dinamică pentru comerţul maritim", au adăugat liderii.

Aceste insule din Oceanul Pacific sunt deosebit de ameninţate de creşterea nivelului mărilor, cauzată de schimbările climatice. Comunicatul evită însă abordarea acestui subiect faţă de care Donald Trump îşi manifestă cu satisfacţie scepticismul.

Foste teritorii sub tutelă americană, aceste state slab locuite din Pacific rămân legate de Statele Unite printr-un acord-cadru de liberă asociere care prevede în special că apărarea şi securitatea lor sunt transferate autorităţilor americane.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.