Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul ceh a anunţat luni că a adoptat un proiect de amendament care interzice comercializarea de produse alimentare de calitate inferioară celor vândute sub acelaşi nume în Europa de Vest, transmite AFP.

'Obiectivul nostru este să le asigurăm consumatorilor noştri un tratament fair-play, precum şi posibilitatea de a alege produsele care au aceeaşi calitate ca şi cele care sunt vândute la vest de graniţele noastre', a declarat ministrul agriculturii, Miroslav Toman.

Problema, denunţată cu regularitate şi de alte ţări din Europa Centrală şi de Est, priveşte în special 'marile grupuri multinaţionale', a indicat ministrul Toman în faţa presei, fără însă a oferi exemple concrete.

El a precizat că 'nerespectarea reglementării va fi pasibilă de o amendă de până la 50 milioane de coroane', echivalentul a 1,94 milioane de euro.

Textul, ce va fi supus la vot în camera legislativă inferioară, a fost adoptat de guvernul miliardarului populist Andrej Babis cu cinci zile înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, care în Cehia se vor desfăşura vineri şi sâmbătă.

Denunţarea diferenţelor de calitate la anumite produse comercializate sub acelaşi ambalaj (aşa-numitul 'standard dublu') face parte dintre temele de campanie ale mişcării ANO a lui Babis, favorită, potrivit sondajelor, la scrutinul din această săptămână.

'Este vorba despre un subiect important nu doar pentru că se apropie alegerile europene', a subliniat şeful guvernului, care este inculpat pentru o presupusă fraudă din fonduri europene. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.