Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul ministru britanic de externe Boris Johnson, de asemenea fost primar al Londrei şi un susţinător activ a campaniei de ieşire a Regatului Unit din UE, a declarat joi că va candida pentru a-i succeda premierului Theresa May la conducerea Partidului Conservator, relatează postul BBC, citat de Reuters.

''Desigur că o voi face'', a spus Johnson în faţa Asociaţiei britanice a Brokerilor de Asigurări (The British Insurance Brokers' Association).

El a demisionat din guvern anul trecut în iulie, fiind nemulţumit de modul în care Theresa May purta negocierile cu UE privind Brexitul. El este văzut în prezent ca fiind un favorit la succesiunea Theresei May în postul de premier.

Aceasta din urmă şi-a oferit demisia în schimbul votării de către Camera Comunelor a unui acord privind Brexitul, după ce legislativul a respins de trei acordul pe care ea l-a negociat cu Bruxelles-ul. Deputaţii pro-europeni (laburişti, liberal-democraţi şi o parte a celor conservatori) consideră că acesta ar menţine legături prea slabe cu UE, în timp ce deputaţii susţinători ai Brexitului (în speciali conservatori şi membri ai partidului nord-irlandez DUP) estimează că, dimpotrivă, Regatul Unit ar rămâne captiv în uniunea vamală europeană din cauza clauzei de ''backstop'' pentru frontiera nord-irlandeză, clauză pe care liderii europeni au refuzat să o renegocieze.

Întrucât retragerea din UE a fost din nou amânată, până pe 31 octombrie, Regatul Unit va fi nevoit să participe săptămâna viitoare la alegerile europarlamentare. Conform sondajelor, alegătorii conservatori susţinători ai ieşirii din UE, dezamăgiţi de nerealizarea Brexitului, ar urma să voteze masiv cu Partidul pentru Brexit, condus de Nigel Farage.

Între timp, continuă negocierile iniţiate de Theresa May cu liderul laburist Jeremy Corbyn în încercarea de a conveni o formulă de acord privind Brexitul care să poată fi susţinut de o majoritate în Camera Comunelor.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.