Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cancelarul german Angela Merkel a recunoscut că are ''o relaţie conflictuală'' cu preşedintele francez Emmanuel Macron, într-un interviu publicat miercuri de cotidianul german Süddeutsche Zeitung, relatează AFP.

''Desigur, avem o relaţie conflictuală'', a declarat dna Merkel, adăugând că ''există diferenţe de mentalitate'' între ea şi preşedintele francez, şi diferenţe ''în înţelegerea de către ei a rolurilor''.

Între cei doi lideri există divergenţe de mai multe luni, de la blocarea vânzărilor de arme către Arabia Saudită decisă de către Berlin după asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, până la viitorul Uniunii Europene, inclusiv Brexit-ul şi amânările acordate Regatului Unit.

Cancelarul a subliniat totuşi în acest interviu ''progresele enorme'' realizate datorită cuplului franco-german, îndeosebi în materie de apărare. ''Noi am decis să dezvoltăm un avion de luptă şi un tanc împreună (...) Acesta este un semn de încredere că putem conta mai mult unii pe ceilalţi în materie de politică de apărare'', a declarat dna Merkel.

Cei doi lideri au semnat de asemenea în ianuarie Tratatul de la Aachen privind cooperarea şi integrarea franco-germană.

S-au deteriorat relaţiile în ultimele luni ? ''Nu, deloc'', a dat asigurări dna Merkel. Dar, admite ea, cei doi lideri au avut ''linii temporale diferite''.

Angela Merkel a subliniat astfel că, în timpul discursului lui Macron de la Sorbona din septembrie 2017 privind relansarea Europei, ea tocmai trecuse de etapa dificilă a alegerilor pentru Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal) şi negocia o nouă coaliţie. I-au fost adresate reproşuri, inclusiv în propria sa tabără, că nu a dat curs propunerilor lui Macron.

Dna Merkel a pus accentul de asemenea pe diferenţele politice dintre cele două ţări: ''Sunt cancelar al guvernului de coaliţie şi sunt mult mai dependentă de parlament decât preşedintele francez, care nu are deloc dreptul de a intra în Adunarea Naţională'', în numele separării puterii executive de cea legislativă.

Cu zece zile până la alegerile europene, Angela Merkel consideră că este vorba de un scrutin ''de mare importanţă, de alegeri speciale''. Mulţi sunt ''neliniştiţi în legătură cu Europa, şi eu la fel'', a conchis cancelarul german.AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.