Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul conservator polonez a anunţat marţi că va creşte până la 30 de ani pedepsele pentru pedofilie, anunţ ce survine în contextul difuzării unui documentar şocant despre Biserica Catolică, vizionat în decurs de trei zile de către 12 milioane de polonezi, relatează AFP.

''Pedofilia a fost tratată de către sistemul nostru judiciar într-un mod prea moderat'', a declarat presei premierul polonez Mateusz Morawiecki, care a prezentat aceste propuneri împreună cu ministrul justiţiei.

Pedeapsa pentru violarea unui minor, care în prezent este între 3 şi 15 ani, ar urma să fie între 5 şi 30 de ani, după ce proiectul va fi adoptat de către parlament. Nu există nici o îndoială că documentul nu va fi adoptat, deoarece partidul de la putere, Dreptate şi Justiţie (PiS), dispune de o majoritate absolută şi disciplinată.

Guvernul conservator polonez, apropiat Bisericii Catolice, a anunţat aceste propuneri la trei zile după publicarea pe YouTube a unui documentar şocant în care sunt prezentate în mod sobru întâlnirile dintre victimele unor preoţi pedofili şi aceştia din urmă.

Dincolo de relatarea directă, personalizată, a infracţiunilor comise de către membri ai clerului, filmul jurnalistului independent Tomasz Sekielski pune în cauză ierarhia episcopală pentru slăbiciunea - chiar absenţa - sancţiunilor pentru cazurile de pedofilie.

Intitulat ''Numai să nu spui nimănui'', documentarul a fost realizat în parte cu camera ascunsă. Mai mulţi preoţi interogaţi, în prezent cu vârste foarte înaintate, cer iertare pentru comportamentul lor, le propun chiar bani victimelor lor.

Cu două săptămâni până la alegerile europene, documentarul ar putea dăuna partidului Dreptate şi Justiţie, aflat la putere din 2015 şi care îşi afişează identitatea catolică şi alianţa sa cu episcopia.AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.