COD GALBEN: 21-05-2025 Intre 05:45 si 09:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Maramureş, Județul Cluj, Județul Satu Mare;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cercetătorii britanici au lansat un nou site dedicat alegătorilor anti-Brexit, în condiţiile în care Partidul Conservator al premierului Theresa May a coborât pe locul al cincilea în intenţiile de vot la alegerile europarlamentare, în cel mai recent sondaj de opinie realizat de YouGov, transmit luni Press Association şi Reuters.

Portalul RemainVoter.com promite să identifice, folosind un model matematic, cele mai bune opţiuni de vot tactic pentru a-i împiedica pe candidaţii Partidului pentru Brexit al lui Nigel Farage să obţină locuri.

"Suntem complet în afara partidelor politice, singurul nostru scop este rămânerea în UE, pentru că ne dăm seama ce nocivă ar fi plecarea pentru Marea Britanie", a explicat lidera echipei, inginera Cheryl Hung.

"Am înţeles că politicile partinice, realitatea politică şi diverşi factori tehnici au împiedicat apariţia unei alianţe pro-rămânere. Le cerem oamenilor să-şi unească forţele şi să voteze într-un mod semnificativ, astfel încât să-şi facă auzită vocea", a adăugat ea.

"Suntem tehnicieni, militanţi open-source şi oameni de ştiinţă în sfera datelor. Nu suntem finanţaţi de think-tank-uri sau alte interese, nu vrem mandate, locuri de muncă sau bani. Suntem cu toţii voluntari", a asigurat Hung, al cărei "ghid de vot" urmează să fie publicat la 18 mai, pentru a-i sfătui pe alegători cu care dintre partidele favorabile rămânerii în UE să voteze, în fiecare din cele 12 regiuni ale ţării care trimit deputaţi la Bruxelles la scrutinul din 23 mai.

Deocamdată, în cel mai recent sondaj YouGov prezentat luni de The Times, conservatorii premierului May au coborât pe locul al cincilea, cu doar 10% din intenţiile de vot, în frunte aflându-se Partidul pentru Brexit al lui Farage cu 34%, cu 4% mai mult faţă de sondajul precedent al YouGov.

Şi Partidul Laburist a coborât cu cinci puncte, la 16%, fiind urmat de două formaţiuni care susţin rămânerea Marii Britanii în blocul comunitar, Partidul Liberal Democrat (15%) şi Verzi (11%). AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.