Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţia germană a percheziţionat miercuri dimineaţă şapte apartamente în oraşul Oberhausen, din vestul Germaniei, acţiune în timpul căreia a arestat opt persoane suspectate de ajutor acordat grupării teroriste Statul Islamic, au anunţat autorităţile de la Berlin, potrivit dpa.

Cei opt cetăţeni germani, toţi de origine bosniacă - patru bărbaţi şi patru femei - fuseseră monitorizaţi de autorităţi de mai mult timp. Ei sunt bănuiţi că au oferit sprijin financiar Statului Islamic, însă nu au planificat niciun atac terorist, conform autorităţilor germane.

''Cazul Oberhausen indică în mod clar că pericolul apare nu doar de la cei care planifică şi comit atacuri teroriste. El apare şi din partea susţinătorilor care ajută teroriştii cu fonduri şi logistică'', a spus Herbert Reul, ministru de interne al landului Renania de Nord-Westphalia.

Poliţia nu a oferit detalii privind suma implicată în acest caz sau modul în care fondurile au fost furnizate grupării jihadiste.

Suspecţii urmau să compară miercuri după-amiază în faţa unui judecător care trebuie să decidă dacă ei rămân în arest preventiv.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.