Preşedintele SUA, Donald Trump, a recurs miercuri la o prerogativă specială pentru a împiedica transmiterea către Congres a versiunii integrale a raportului procurorului Robert Mueller privind presupusa ingerinţă a Rusiei în scrutinul prezidenţial american, relatează agenţiile dpa, AFP şi EFE.
Reportul de 448 de pagini a fost publicat luna trecută pe website-ul Departamentului Justiţiei într-o versiune editată, pentru a nu fi divulgate informaţii confidenţiale. Dar democraţii, nemulţumiţi de faptul că raportul stabileşte că nu a existat o colaborare între Moscova şi echipa de campanie a lui Trump şi nici nu este formulată împotriva lui Trump vreo acuzaţie de obstrucţionare a justiţiei, au cerut ca versiunea completă a documentului să fie transmisă Comitetului Juridic al Camerei Reprezentanţilor.
O citaţie în acest sens a fost formulată de preşedintele acestui comitet, Jerry Nadler.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a anunţat miercuri că ''în faţa abuzului de putere flagrant al congresmanului Nadler şi în urma citaţiei sale adresate procurorului general, preşedintele (Trump) nu are altă opţiune decât să invoce privilegiul executiv''.
''Nici Casa Albă, nici secretarul justiţiei (Bill) Barr nu vor răspunde cererilor ilegale'' ale lui Nadler, a completat ea.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |