Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consiliul suprem electoral (YSK) din Turcia a decis organizarea de noi alegeri municipale la Istanbul pe data de 23 iunie, potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii în seara zilei de luni, relatează Reuters.

Consiliul suprem electoral a decis anularea votului şi reluarea alegerilor municipale din Istanbul pe motivul constituirii nelegale a comisiilor în anumite secţii de votare de către comisiile electorale districtuale.

YSK a decis de asemenea depunerea de plângeri penale împotriva oficialilor comisiilor electorale districtuale care au numit oficialii din secţiile de votare respective.

Cererea de reluare a scrutinului a fost solicitată de partidul de guvernământ AKP şi de preşedintele acestuia, Recep Tayyip Erdogan, relatează dpa şi AFP.

"Alegerile de la Istanbul vor fi reluate", şi-a exprimat satisfacţia pe Twitter reprezentantul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) pe lângă YSK, Recep Ozel.

Pe 16 aprilie, formaţiunea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, AKP a înaintat o "contestaţie extraordinară" la alegerile pentru primăria Istanbul, cerând anularea votului şi reluarea alegerilor, invocând "nereguli" în votul de pe 31 martie.

O zi mai târziu, consiliul electoral provincial i-a înmânat lui Ekrem Imamoglu, candidatul principalului partid de opoziţie, Partidul republican al poporului (CHP), certificatul oficial care atesta alegerea sa ca primar.

Deşi AKP şi-a proclamat victoria la nivel naţional în alegerile de la 31 martie, formaţiunea a pierdut două scrutine cruciale din punct de vedere politic şi psihologic, la Ankara şi Istanbul, notează dpa. AGERPRES/(AS - autori: Raluca Anghel, Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editori online: Gabriela Badea, Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.