Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele francez Emmanuel Macron, a cărui ţară va prelua la jumătatea lunii mai preşedinţia Consiliului Europei, şi-a exprimat luni dorinţa ca Rusia să rămână membră a acestei organizaţii în pofida diferendelor existente, transmite AFP.

''Doresc ca Rusia să rămână în sânul Consiliului Europei'', a declarat şeful statului francez, care l-a primit la Palatul Elysée pe secretarul general al organizaţiei paneuropene, norvegianul Thorbjorn Jagland.

''Consiliul Europei are nevoie de Rusia aşa cum Rusia şi ruşii au nevoie de Consiliul Europei, ceea ce presupune ca drepturile sale stat membru să fie respectate, dar şi ca Rusia să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de instituţie'', a continuat el.

Consiliul Europei, care a celebrat duminică 70 de ani, este implicat de câţiva ani într-o criză cu Rusia. Pentru a sancţiona anexarea peninsulei Crimeea de Federaţia Rusă în 2014, dreptul de vot al parlamentarilor ruşi a fost suspendat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE).

Moscova a ripostat prin îngheţarea, în 2017, a 33 de milioane de euro din bugetul anual al CoE şi ameninţă să părăsească organizaţia dacă drepturile parlamentarilor ruşi nu sunt restabilite şi dacă ei nu vor putea participa la alegerea viitorului secretar general, la jumătatea lunii iunie.

''Consiliul este astăzi pus la încercare, în însăşi funcţionarea lui, în vocaţia sa de a fi casa comună a europenilor'', a adăugat Macron. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.