Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autorităţile chineze l-au arestat pe fostul şef al Interpol Meng Hongwei, ex-ministru adjunct al securităţii publice în China, sub suspiciunea de luare de mită, a comunicat miercuri Procuratura Supremă a Poporului (SPP), informează Xinhua şi dpa.

Cazul lui Meng a fost transmis procurorilor pentru investigaţii şi inculpare în urma finalizării anchetei desfăşurate de Comisia Naţională de Supraveghere, se arată în comunicat.

Conform agenţiei dpa, arestarea fostului preşedinte al Interpol pune capăt unei saga de mai multe luni, începută la sfârşitul lunii septembrie, când soţia lui Meng, care trăieşte în Franţa, l-a declarat pe acesta dispărut în timpul unei vizite în China.

Dispariţia lui Meng a ajuns în atenţia presei internaţionale după ce Interpol a anunţat iniţial că nu ştie unde se află preşedintele său.

Numai după ce organizaţia a cerut guvernului chinez informaţii despre situaţia lui Meng, Beijinul a recunoscut că l-a reţinut pe acesta la începutul lui octombrie.

Meng Hongwei s-a aflat de atunci sub ancheta Ministerului Securităţi Publice, unde anterior fusese ministru adjunct.

Meng a fost dat afară din Partidul Comunist Chinez la 27 martie, un semn clar că urma inculparea sa.

Aceasta face parte din campania anticorupţie promovată de preşedintele chinez Xi Jinping, pe care însă criticii îl acuză că încearcă astfel să-şi elimine rivali şi să-şi consolideze puterea.

Meng a fost ales preşedinte al Interpol în 2016, iar mandatul urma să i se încheie în 2020.

Alegerea primului chinez în fruntea Interpol a declanşat controverse la momentul respectiv, mai ales din partea activiştilor pentru drepturile omului. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.