COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate COD GALBEN: 09-06-2025 Intre 05:35 si 06:30 se va semnala Local, averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Gorj, Zona de munte a județului Gorj, respectiv zona de munte a localităților, Zona de munte a județului Mehedinţi, respectiv zona de munte a localităților, Județul Mehedinţi; COD GALBEN: 09-06-2025 Intre 05:30 si 07:00 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Zona de munte a județului Caraş-Severin, respectiv zona de munte a localităților, Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Judecătorii de instrucţie parizieni au ordonat trimiterea în instanţa de judecată a fostului prim-ministru conservator francez François Fillon şi a soţiei sale, Penelope, în dosarul referitor la angajările fictive ale acesteia, au transmis marţi surse judiciare, relatează AFP.

Potrivit cotidianului Le Monde, fostul candidat al dreptei în alegerile prezidenţiale din 2017 a fost trimis în faţa tribunalului corecţional sub acuzaţiile de 'deturnare de fonduri publice', 'tăinuire de deturnare de fonduri publice', 'abuz de bunuri sociale' şi 'nerespectare a obligaţiilor declarative către Înalta Autoritate pentru transparenţa vieţii publice'.

La rândul său, Penelope Fillon este acuzată de 'complicitate şi tăinuire de deturnare de fonduri publice' şi de 'tăinuire de abuz de bunuri sociale'.

Fostul supleant al lui Fillon în Adunarea Naţională, Marc Joulaud, va trebui să răspundă la acuzaţia de 'deturnare de fonduri publice', indică Le Monde.

Avocatul fostului premier, Antonin Lévy, şi-a exprimat nemulţumirea pentru faptul că ordonanţa de trimitere în instanţă a fost transmisă 'presei înainte de a le fi fost notificată dlui Fillon şi apărării sale'.

'Aceasta demonstrează starea de spirit în care a fost purtată toată ancheta, iar noi vom reacţiona pe fond după ce vom fi luat la cunoştinţă acest document', a adăugat el.

Parchetul Naţional Financiar (PNF) a deschis o anchetă în urma dezvăluirilor din 25 ianuarie 2015, în plină campanie electorală, ale săptămânalului Le Canard Enchaîné privind angajarea fictivă de către Fillon a soţiei şi copiilor săi ca asistenţi parlamentari. Dezvăluirile s-au dovedit fatale pentru candidatura fostului prim-ministru, eliminat din primul tur de scrutin, după ce fusese cotat la un moment dat favorit la alegerile prezidenţiale din 2017.

În faţa judecătorilor de instrucţie, François Fillon a declarat că atât soţia sa, la Adunarea Naţională între 1986 şi 2013, şi copiii săi, în Senat între 2005 şi 2007, au prestat efectiv activităţile de asistenţi parlamentari pentru care au fost remuneraţi. Copiii cuplului Fillon nu au fost inculpaţi.

În decembrie 2018, omul de afaceri francez Marc Ladreit de Lacharriere a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare şi la plata unei amenzi de 375.000 de euro pentru abuz de bunuri sociale, în cazul acordării unui loc de muncă de complezenţă soţiei lui François Fillon.

Miliardarul, un apropiat al lui Fillon, i-a oferit un loc de muncă fictiv soţiei acestuia la o publicaţie literară pe care o patronează. Pentru presupusele activităţi prestate, soţia fostului premier a încasat, între 2 mai 2012 şi decembrie 2013, în jur de 5.000 de euro brut lunar. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.