Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Liberiei, George Weah, nu va putea intra în biroul său până la data de 24 aprilie, timp în care va avea loc procedura de fumigare a imobilului unde se află biroul său, pentru înlăturarea a doi şerpi care au pătruns în clădire la mijlocul săptămânii, au indicat vineri autorităţile liberiene, citate de AFP.

Weah, fost star al fotbalului, ocupă ultimul etaj al imobilului Ministerului de Externe, în centrul capitalei, Monrovia. Miercuri, doi şerpi au pătruns la parterul clădirii, nu departe de liftul folosit de către preşedinte, fost atacant la PSG şi AC Milan.

''Toate activităţile Ministerului de Externe, inclusiv biroul pentru paşapoarte şi vize, vor fi suspendate din cauza fumigaţiei din 18 până pe 23 aprilie. Activităţile obişnuite vor fi reluate pe 24 aprilie'', a indicat ministerul într-un comunicat.

''Această operaţiune de fumigare are loc efectiv din cauza prezenţei a doi şerpi'', a precizat vineri pentru AFP un purtător de cuvânt al preşedinţiei, Smith Tobay. Din cauza toxicităţii procedurii, accesul în clădire va fi interzis în această perioadă. AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.