Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Activitatea celei de-a opta legislaturi a Parlamentului European a luat sfârşit joi, la Strasbourg, odată cu încheierea ultimei sesiuni plenare înaintea alegerilor europarlamentare de la finalul lunii mai.

În perioada 23-26 mai, cetăţenii din toate state membre ale Uniunii Europene îşi vor alege, prin vot direct, reprezentanţii în noul Parlament European, care va avea mandat până în primăvara lui 2024.

Pauza dintre legislaturi va începe vineri, 19 aprilie. Negocierile în curs cu statele membre asupra propunerilor legislative au fost deja suspendate la finele lunii februarie. În cazurile unde nu s-a ajuns la un acord, Parlamentul European a putut vota asupra poziţiei sale şi a încheiat prima lectură, urmând ca viitorul Parlament European să continue lucrările.

Prima reuniune a PE din noua legislatură va avea loc pe 2 iulie, la Strasbourg.

Până atunci însă, eurodeputaţii actuali, chiar dacă nu au mai candidat sau nu au fost realeşi, ar putea reveni totuşi la Bruxelles dacă parlamentul britanic va ratifica până pe 23 mai acordul de retragere a Regatului Unit din UE. În acest caz, pentru a intra în vigoare, acordul va necesita aprobarea Parlamentului European cu o majoritate simplă a voturilor exprimate şi va fi organizată o sesiune specială pentru acest vot, potrivit purtătorului de cuvânt al PE Jaume Duch.

În urma acordului convenit pe 10 aprilie în cadrul unui summit extraordinar al UE, retragerea Regatului Unit va avea loc cel târziu pe 31 octombrie 2019. Acest lucru înseamnă că Regatul Unit are acum obligaţia juridică de a participa la alegerile europene dacă nu ratifică acordul de retragere până pe 23 mai.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.