COD GALBEN: 08-05-2025 ora 10 Intre 8 mai, ora 14 – 9 mai, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată
Preşedintele american Donald Trump a confirmat vineri că intenţionează să-i transfere pe imigranţii ilegali arestaţi la frontieră spre "oraşele-sanctuar", majoritatea democrate, pentru - după cum a ironizat el - "a le face plăcere adversarilor săi politici", informează sâmbătă AFP şi Reuters.
"Oraşele-sanctuar", cum sunt San Francisco sau Chicago, refuză să aresteze la scară largă migranţi în situaţie ilegală, limitându-şi cooperarea cu agenţii federali însărcinaţi cu imigraţia.
"Ştiind că democraţii sunt reticenţi în a schimba legile noastre prea periculoase asupra imigraţiei, intenţionăm în mod foarte serios, după cum a informat presa, să-i plasăm pe imigranţii ilegali în oraşe-sanctuar", a notat pe contul său de Twitter preşedintele american.
Locatarul de la Casa Albă a făcut aceste postări pe Twitter la o zi după un articol din Washington Post. Potrivit cotidianului, care cita un responsabil al Casei Albe sub acoperirea anonimatului, această ipoteză era "pur şi simplu o sugestie" care a fost "respinsă".
Spre deosebire de propriii săi subalterni, Donald Trump a afirmat vineri că acest proiect este în realitate unul de actualitate. "Stânga Radicală pare să aibă în continuare o strategie a frontierelor deschise (...). Aceasta (trimiterea de imigranţi ilegali) ar trebui să-i facă fericiţi", a notat el cu ironie pe Twitter. "Le vom oferi mulţi (imigranţi ilegali). Avem o ofertă nelimitată să le propunem", a adăugat el mai târziu, în timpul unei ceremonii la Casa Albă.
Donald Trump a făcut din lupta împotriva imigraţiei ilegale calul său de bătaie şi a caracterizat miile de migranţi veniţi din America Centrală în ultimele luni drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale, acuzându-i în mod regulat pe democraţi de o politică laxă.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.