Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Eurodeputaţii au votat joi, la Bruxelles, un proiect legislativ ce condiţionează acordarea fondurilor europene de respectarea valorilor statului de drept şi de combaterea eficientă a fraudelor şi corupţiei, potrivit unui comunicat de presă al PE.

Conform proiectului legislativ, Comisia Europeană va fi însărcinată cu stabilirea ''deficienţelor generalizate cu privire la statul de drept'' şi va decide asupra măsurilor respective, care ar putea include suspendarea plăţilor de la bugetul UE sau reducerea prefinanţării.

Decizia ar urma să fie pusă în aplicare numai după aprobarea de către Parlamentul European şi Consiliu. De îndată ce statul membru respectiv remediază deficienţele identificate de Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul UE pot debloca fondurile.

Comisia Europeană poate stabili că statul de drept este ameninţat dacă sunt subminate una sau mai multe dintre următoarele:
- funcţionarea adecvată a autorităţilor statului membru care implementează bugetul UE;
- funcţionarea adecvată a autorităţilor ce realizează controlul financiar;
- investigarea adecvată a fraudelor, inclusiv a fraudelor fiscale, a corupţiei şi a altor încălcări ce afectează implementarea bugetului UE;
- examinarea judiciară eficient de către tribunale independente;
- recuperarea fondurilor plătite excesiv;
- prevenirea şi penalizarea evaziunii fiscale şi a dublei impuneri;
- cooperarea cu Oficiul European Antifraudă (OLAF) şi, dacă este cazul, cu Biroul Procurorului Public European (EPPO).

Pentru a ajuta Comisia Europeană, un panel de experţi independenţi în drept constituţional şi probleme financiare, format din un expert desemnat de parlamentul naţional al fiecărui stat membru şi cinci numiţi de Parlamentul European, ar urma să evalueze anual situaţia în toate statele membre şi să elaboreze un raport anual asupra celor constatate.

În funcţie de amploarea deficienţelor şi de procedura de gestionare a bugetului, Comisia Europeană poate decide suspendarea angajamentelor, întreruperea termenelor de plată, reducerea prefinanţării sau/şi suspendarea plăţilor.

Iniţial eurodeputaţii au convenit în luna ianuarie mandatul de negociere al PE. Totuşi, statele membre nu şi-au convenit o poziţie comună, astfel că va va reveni Parlamentului European în noua legislatură să negocieze forma finală a acestui proiect legislativ.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.