Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat luni angajamentul organizaţiei de a include Georgia în rândurile sale, în pofida opoziţiei puternice a Moscovei, relatează APP şi AFP.

Stoltenberg s-a aflat la Tbilisi pentru a asista la exerciţiile militare comune NATO-Georgia, începute săptămâna trecută şi preconizate să dureze 12 zile.

''Cei 29 de aliaţi au indicat în mod clar că Georgia va deveni membră a NATO'', a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă alături de premierul georgian Mamuka Bakhtadze. ''Vom continua să lucrăm împreună pentru a pregăti aderarea Georgiei la NATO'', a adăugat el.

Într-o referire la Rusia, Stoltenberg a mai spus că nici o ţară nu are dreptul de a influenţa politica porţilor deschise a NATO. ''Nu acceptăm ca Rusia - sau oricare altă putere - să poată decide ce membri poate să aibă NATO'', a declarat Stoltenberg.

La summitul NATO din 2008 din România, liderii alianţei au afirmat că Georgia va adera la NATO la o dată nespecificată, dar au refuzat până acum să pună ţara pe calea formală a aderării.

Perspectiva Georgiei de a adera la NATO este considerată de către Kremlin drept o ingerinţă occidentală în sfera sa tradiţională de influenţă.

Premierul Bakhtadze a declarat la rândul său că Moscova nu are dreptul de a împiedica o ţară suverană ''să-şi aleagă aranjamentele de securitate''. ''Aderarea la NATO este alegerea poporului georgian şi este consfinţită în Constituţia noastră'', afirmat el.

La exerciţiile militare NATO-Georgia, desfăşurate la Centrul comun Georgia-NATO de instruire şi evaluare de la Krtsanisi, din împrejurimile capitalei Tbilisi, participă 350 de militari din SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania şi alte 17 ţări ale alianţei, precum şi din Azerbaidjan, Finlanda şi Suedia. AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.