Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mii de persoane au participat sâmbătă la Belgrad la marşul de protest săptămânal împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic, informează dpa.

Devenit obicei de la declanşarea valurilor de proteste pe 8 decembrie, demonstraţii au avut loc şi vineri în zeci de oraşe, mai mici sau mai mari, de pe teritoriul Serbiei.

În ajunul marcării, duminică, a 20 de ani de la intevenţia NATO asupra Serbiei ca urmare a războiului din Kosovo, protestatarii au onorat printr-un minut de tăcere memoria celor care şi-au pierdut viaţa în campania de bombardare ce a durat 78 de zile.

Cu o săptămână în urmă, zeci de protestatari conduşi de politicianul de extremă dreapta din opoziţie Bosko Obradovic au pătruns în sediul televiziunii naţionale RTS şi au cerut să se adreseze naţiunii, dar au fost daţi afară de forţele de poliţie, 18 persoane fiind arestate. Acest incident a sporit numărul protestelor din cursul săptămânii.

Participarea constant numeroasă la proteste reflectă nemulţumirea largă din rândul populaţiei sârbe, notează dpa.

Protestatarii solicită, în principal, demisia preşedintelui Vucic, libertatea presei şi alegeri corecte. Protestele scot însă în evidenţă şi alte tipuri de cerinţe ale diferitelor categorii de cetăţeni, cum ar fi pensionarii, părinţii sau funcţionarii poştei.

Organizatorii au refuzat să-i sprijine pe liderii opoziţiei, majoritatea acestora făcând parte din guvernul precedent, înainte ca Partidul Progresist al preşedintelui Vucic să câştige puterea în urmă cu şapte ani.

Protestele au fost declanşate de un atac asupra politicianului de opoziţie Borko Stefanovic, la sfârşitul lunii noiembrie. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.