Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mai mulţi miniştri importanţi ai cabinetului britanic urmăresc să o înlăture pe Theresa May de la conducerea guvernului în următoarele zile, a scris sâmbătă publicaţia Sunday Times, deoarece strategia acesteia în privinţa Brexitului este praf şi pulbere cu doar câteva săptămâni înaintea termenului la care Marea Britanie urma să părăsească UE, informează Reuters.

Soarta Brexitului devine incertă în cazul în care Theresa May va fi înlăturată din fruntea guvernului. Nu este clar cum, când şi chiar dacă Marea Britanie va părăsi UE.

May, care a votat pentru rămânerea în UE şi şi-a câştigat poziţia politică în haosul de după referendumul din 2016, a promis să ducă la bun sfârşit Brexitul, dar şi-a subminat poziţia de şef al guvernului prin înfrângerea suferită în 2017, care a costat Partidul Conservator, din care face parte, majoritatea parlamentară.

Acordul de retragere din UE, negociat de premier, a fost respins de parlamentarii britanici de două ori, cu o majoritate covârşitoare.

Sunday Times face referire în articolul său la un total de 11 miniştri importanţi ai cabinetului, fără a-i numi. Aceştia consideră că prim-ministrul ar trebui să se retragă şi avertizează că Theresa May a devenit o figură toxică şi haotică, a cărei judecată "a scăpat de sub control".

"Sfârşitul este aproape. Va pleca în 10 zile", a declarat un ministru pentru Sunday Times, sub protecţia anonimatului.

"A început să îi scape de sub control judecata. Nu poţi fi membru al cabinetului şi să îţi bagi pur şi simplu capul în nisip", a mai declarat pentru publicaţia britanică un alt ministru.

Sunday Times a scris că David Lidington, vicepremierul de-facto al Theresei May, este unul din candidaţii la funcţia de prim-ministru interimar, în timp ce alţii îl susţin pe ministrul pentru mediu Michael Gove sau pe deţinătorul portofoliului afacerilor externe Jeremy Hunt.

Ziarul mai informează că grupul de miniştri nemulţumiţi o va confrunta luni pe premier. În cazul în care Theresa May va refuza să părăsească postul de premier, aceştia vor ameninţa cu demisia.

Potrivit publicaţiei The Mail on Sunday, Gove este candidatul care ar întruni consensul miniştrilor, care îl consideră pe Lidington prea proeuropean. Dar parlamentarii eurosceptici nu îl privesc cu prea multă încredere pe Grove.

Sunday Telegraph a scris că fostul ministru al educaţiei, Nicky Morgan, care a votat pentru rămânerea Marii Britanii în UE, se bucură de popularitate ca succesor al Theresei May în rândul mai multor parlamentari importanţi favorabili retragerii din UE, fiind apreciat drept un "candidat al unităţii".

Biroul premierului a refuzat să comenteze informaţiile.

Anterior, o sursă din Downing Street (reşedinţa premierului) a declarat pentru Reuters, sub protecţia anonimatului, că informaţiile apărute în presă, potrivit cărora au avut loc discuţii în biroul Theresei May despre plecarea sa, sunt incorecte. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.