Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas a apreciat luni, înaintea reuniunii Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles, că merită să se acorde mai mult timp pentru ajungerea la un acord cu Londra privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, deşi o amânare pe termen lung ar complica lucrurile, transmite Reuters.

''Înainte de a trece la un hard Brexit, merită să avem încă o rundă de discuţii în loc să ne certăm în legătură cu ce înseamnă hard Brexit, adică o mulţime de dezavantaje pentru ambele părţi'', a spus Maas la sosirea la reuniunea CAE.

Întrebat dacă Brexit-ul ar putea fi amânat până după alegerile europene din 23-26 mai, oficialul german a răspuns: ''Cu cât amânarea este mai lungă, cu atât situaţia devine mai dificilă''.

Parlamentul de la Londra a aprobat joi seară moţiunea prin care guvernul condus de Theresa May cere o amânare a Brexit-ului după data de 29 martie, amânare care mai trebuie însă acceptată şi de liderii europeni.

Moţiunea, votat cu 412 voturi pentru şi 202 împotrivă, aminteşte că legislativul de la Londra a respins prin vot atât acordul convenit cu UE, cât şi opţiunea unui Brexit fără acord, prin urmare guvernul va încerca să obţină o extindere a perioadei de negociere a Brexit-ului.

În textul moţiunii este menţionat că, dacă până pe 20 martie Camera Comunelor aprobă un acord privind Brexit-ul, atunci executivul va solicita Uniunii Europene o scurtă amânare a retragerii din UE, până la 30 iunie, pentru ca în acest timp să fie adoptată legislaţia necesară ieşirii din blocul comunitar. Dacă impasul persistă şi nu se reuşeşte votarea unui acord până pe 20 martie, atunci se va solicita Bruxellesului o amânare mai lungă a Brexit-ului. Orice amânare trebuie aprobată şi de liderii europeni, care se reunesc pe 21-22 martie la Bruxelles. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.