Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Turcia şi Rusia discută despre crearea unui 'centru de coordonare' în provincia siriană Idlib, ultimul bastion al opoziţiei care scapă controlului regimului de la Damasc, a indicat un ministru turc, citat joi de AFP.

'Lucrăm la crearea unui centru de coordonare comun', a declarat ministrul apărării Hulusi Akar în cursul unei întâlniri avute miercuri cu foşti ofiţeri în armata turcă, potrivit unui comunicat dat publicităţii joi de către Ministerul Apărării turc.

Aceste declaraţii intervin în timp ce avioane ruseşti au efectuat miercuri atacuri aeriene asupra Idlib, pentru prima oară de la încheierea unui acord în septembrie între Moscova şi Ankara, care a permis evitarea unui asalt al regimului asupra regiunii unde trăiesc foarte multe persoane strămutate.

Cel puţin 13 civili, între care şase copii, au fost ucişi în urma acestor zeci de raiduri efectuate de aviaţia rusă miercuri, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO).

Regiunea Idlib este controlată de jihadişti ai grupării Tahrir al-Sham (HTS), o organizaţie considerată drept 'teroristă' de către Moscova şi Ankara.

Turcia, care se opune oficial unui asalt asupra Idlib susceptibil să determine sute de mii de civili să caute refugiu pe teritoriul său, nu a reacţionat încă la loviturile aeriene ruse.

Rusia susţine regimul lui Bashar al-Assad, iar Turcia - grupările rebele care doresc înlăturarea acestuia de la putere, dar cele două ţări cooperează strâns în dosarul sirian şi par să dorească să-şi întărească această coordonare. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.