Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido, care se pregăteşte să revină luni la Caracas după un mini-turneu în America de Sud, a avertizat duminică seara că dacă regimul lui Nicolas Maduro încearcă să îl reţină, "aceasta ar fi una din ultimele sale greşeli", informează AFP.

"Încercarea de a mă reţine ar fi una din ultimele greşeli pe care le-ar face", sunt cuvintele adresate susţinătorilor săi, într-un mesaj pe reţelele de socializare, de preşedintele interimar recunoscut de circa 50 de ţări.

În mesajul rostit având-o alături pe soţia sa Fabiana şi în faţa unui drapel venezuelean, Guaido nu a dezvăluit locul în care se află. De asemenea, opozantul venezuelean nu a precizat cum intenţionează să se întoarcă la Caracas.

În cadrul anunţului făcut duminică în timp ce se găsea încă în Ecuador, Guaido a cerut susţinătorilor săi din toată ţara să iasă în stradă luni, la ora 11:00 (15:00 GMT).

"Mâine vom face faţă unei provocări istorice": "Ne întoarcem în ţară, la funcţiile noastre. Şi, desigur, există un risc", a spus el.

"Forţele armate trebuie să-şi asume responsabilităţile istorice" a continuat el, menţionând sutele de membri ai forţelor de ordine, 700 în opinia sa, care au dezertat începând cu 23 februarie pentru a "trece de partea Constituţiei".

Juan Guaido a părăsit teritoriul venezuelean pe 22 februarie, în pofida interdicţiei de a părăsi ţara emisă de justiţia de la Caracas, care anchetează autoproclamarea sa ca preşedinte interimar.AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.