Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Theresa May a obţinut miercuri în Camera Comunelor un răgaz de două săptămâni prin care s-a amânat o revoltă vizând blocarea posibilităţii unui Brexit fără acord, după ce şeful executivului de la Londra a fost de acord cu o eventuală întârziere a părăsirii UE de către Marea Britanie, transmite Reuters.

Partidul Laburist de opoziţie a anunţat însă că acum va susţine un nou vot popular în privinţa Brexitului, pentru a le oferi votanţilor şansa de a-şi schimba opinia, pentru prima oară după referendumul din 2016, când Marea Britanie a votat să părăsească UE.

După câteva luni bune în care a susţinut că Marea Britanie trebuie să părăsească UE pe 29 martie, Theresa May a acceptat marţi posibilitatea unei amânări cu o scurtă perioadă de timp a ieşire din UE. Această concesie a fost suficientă pentru evitarea miercuri a unei confruntări atât cu parlamentarii, cât şi cu miniştri din propriul Cabinet, care s-au declarat gata să se revolte în această săptămână pentru a evita un Brexit fără acord.

Cedarea premierului a calmat în mare parte spiritele încinse cu ocazia votului de miercuri asupra unei serii de amendamente în Camera Comunelor, care ar fi avut drept rezultat pierderea controlului asupra întregului proces de către executivul britanic.

În cele din urmă, parlamentarii au susţinut calendarul promis de Theresa May. Dar aceasta înseamnă că acum cetăţenii britanici şi oamenii de afaceri nu vor şti cum, sau nici chiar dacă
trebuie să părăsească UE, până în ultimele săptămâni sau chiar zile înainte de termenul limită.

După respingerea de către deputaţi a înţelegerii negociate cu liderii europeni pe 15 ianuarie, în cea mai mare înfrângere parlamentară din istoria britanică modernă, Theresa May speră să revină cu un acord îmbunătăţit, care ar putea fi prezentat cel mai devreme săptămâna viitoare sau până cel târziu pe 12 martie.

May a promis acum că dacă propunerea sa este votată, parlamentarii vor avea posibilitatea să voteze dacă Marea Britanie va părăsi UE fără acord sau să solicite UE să amâne termenul limită. Parlamentarii au votat cu 502-20 în sprijinul unui amendament propus de deputata laburistă Yvette Cooper, care enunţa Planul propus de Theresa May, propunere susţinută de executiv. Înaintea concesiei făcute marţi de premier, Cooper a căutat să obţină sprijin din partea tuturor partidelor pentru un amendament care ar fi asigurat parlamentului posibilitatea de a bloca o ieşire fără acord şi obţinerea unei amânări.

Totodată, prin votul de miercuri a fost respinsă propunerea laburistă vizând menţinerea unei uniuni vamale permanente cu UE. Deşi rezultatul era de aşteptat, acest eşec a constituit declanşatorul anunţului de sprijinire a organizării unui nou referendum de către Partidul Laburist.

Parlamentarii au respins, de asemenea, miercuri un amendament propus de Partidul Naţional Scoţian prin care se solicita guvernului să excludă o ieşire din UE fără acord, în orice circumstanţă.

Majoritatea parlamentarilor se opun unui Brexit fără acord, dar promisiunea premierul de a permite un vot pe acest subiect după votul pe înţelegerea ei, a fost suficientă pentru a-i convinge pe cei mai mulţi dintre aceştia să nu intervină încă. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

Brexit: Amendamentul care solicită guvernului britanic să excludă o ieşire din UE fără un acord a fost respins 

 

Brexit: Parlamentul britanic a respins amendamentul care solicită guvernului să adopte planurile opoziţiei 

 

* Brexit: Parlamentul britanic a adoptat un amendament care notează angajamentul Theresei May de a organiza un vot în 14 martie

 

* Brexit: Deputaţii britanici au convenit să protejeze drepturile cetăţenilor UE după Brexit

 

* Brexit: Partidul Laburist a anunţat că va susţine un vot public în cazul Brexitului

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.