Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un fost colaborator al preşedintelui francez Emmanuel Macron, Alexandre Benalla, şi un fost angajat al partidului prezidenţial, Vincent Crase, plasaţi în detenţie de o săptămână, au fost eliberaţi marţi, relatează AFP.

Benalla a părăsit în cursul serii închisoarea pariziană Sante declarându-se ''fericit şi uşurat'', şi i-a mulţumit avocatei sale Jacqueline Laffont ''că a luptat până la capăt'', după care a urcat într-un taxi. Crase a părăsit şi el mai târziu, în cursul serii, închisoarea din Bois-d'Arcy (Yvelines, aproape de Paris).

Curtea de apel din Paris a infirmat de fapt decizia luată pe 19 februarie de către un judecător pentru libertăţi şi detenţie de a-i plasa în detenţie provizorie pe fostul colaborator al lui Macron şi pe fostul salariat al partidului La République en marche.

Aceasta este o victorie a celor doi, care au contestat legitimitatea detenţiei lor, ordonată pe baza unor înregistrări clandestine, publicate pe site-ul de informaţii Mediapart pe 31 ianuarie şi a căror origine rămâne necunoscută.

Ei au fost inculpaţi pe 22 iulie în ancheta referitoare la violenţele comise în timpul defilării de 1 mai la Paris. Cele două persoane vor trebui să respecte diverse obligaţii în cadrul controlului judiciar care le-a fost impus, începând cu cea privind interzicerea oricărui contact.

Înregistrările publicate de Mediapart conţin o conversaţie între Benalla şi Crase datând din 26 iulie, la numai patru zile după inculparea lor. Ei au fost convocaţi pe 19 februarie, pentru a da explicaţii în faţa instanţei din Paris, de către instructorii magistraţi, care i-au cerut judecătorului pentru libertăţi încarcerarea lor. AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.