Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a angajat marţi să acţioneze, să legifereze şi 'să pedepsească', la sosirea sa la cimitirul din Quatzenheim, în estul Franţei, unde 96 de morminte evreieşti au fost acoperite de zvastici, relatează AFP.

"Vom lua măsuri, vom adopta legi şi vom pedepsi", a declarat şeful statului, discutând cu localnici consternaţi. Însoţit de marele rabin al Franţei, Haim Korsia, şi purtând kippa, el s-a recules apoi în faţa mai multor morminte.

În contextul înmulţirii numărului de acte antisemite în Franţa, creştere ilustrată şi de această acţiune de profanare, pentru marţi sunt programate adunări în întreaga ţară.

În opinia lui Emmanuel Macron, însoţit de asemenea şi de ministrul de interne Christophe Castaner, acum trebuie 'zguduite conştiinţele', făcând apel la o 'reacţie populară' şi la 'forţa pe care o avem fiecare din noi'.

"Cei care au făcut asta nu sunt demni de republică. Aceasta îi va pedepsi", a insistat el, în timp ce un localnic i-a spus că "suntem mişcaţi profund".

Denunţându-i puţin mai târziu pe autorii acestei profanări, "un grup de indivizi plini de ură", şeful statului francez a spus că s-a deplasat la faţa locului "pentru a arăta solidaritatea întregii Franţe".

Macron şi-a exprimat hotărârea, "hotărârea noastră deplină, de a lupta împotriva antisemitismului sub toate formele şi împotriva tuturor acestor feţe ale urii".

"Vor avea loc în această seară în multe oraşe din Franţa adunări la apelul tuturor forţelor politice care vor exprima de asemenea această emoţie şi această mobilizare a ţării", a adăugat el.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.