Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Oficialii polonezi şi-au anulat orice participare la o reuniune a Grupului de la Vişegrad, programată să se desfăşoare în Israel luni şi marţi, după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a sugerat, potrivit presei, că Polonia a fost complice la Holocaust, transmite Reuters. Reuniunea a fost anulată.

Prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a anunţat iniţial că că nu se va prezenta la întâlnirea cu omologii săi din Cehia, Slovacia şi Ungaria şi că îl va trimite în locul său pe ministrul de externe Jacek Czaputowicz. Şeful cancelariei guvernului de la Varşovia, Michal Dworczyk, a declarat luni postului public de radio că este posibil să nu mai participe la eveniment niciun oficial polonez.

Ulterior, Morawiecki a comunicat, potrivit DPA, că Polonia s-a retras de la reuniune, iar premierul Cehiei, Andrzej Babis, citat de Reuters, a anunţat că evenimentul nu va mai avea loc, în schimb vor fi dialoguri bilaterale.

Potrivit lui Babis, întrunirea Grupului V4 ar putea fi reprogramată în a doua jumătate a anului.

Cu ocazia summitului pentru Orientul Mijlociu care a avut loc săptămâna trecută la Varşovia, presa israeliană - Jerusalem Post, Haaretz şi The Times of Israel - a relatat o afirmaţie a lui Netanyahu potrivit căreia niciun polonez nu a fost judecat pentru colaborarea cu naziştii. Ulterior, ministrul interimar de externe Israel Katz a declarat postului de radio al armatei israeliene că "adevărul istoric nu poate fi modificat. Mulţi polonezi au colaborat cu naziştii şi au participat la distrugerea evreilor în timpul Holocaustului" şi că "antisemitismul era înnăscut la polonezi înainte de Holocaust, în timpul acestuia şi mai târziu".

Dworczyk a calificat declaraţia lui Katz drept "ruşinoasă"

Tensiunile privind rolul polonezilor în Holocaust au crescut după ce Polonia a adoptat anul trecut o lege care pedepseşte cu închisoarea folosirea unor expresii cum ar fi "lagărele de concentrare poloneze". Reuters menţionează că, la presiunile guvernului SUA şi după indignarea provocată în Israel, legea a fost modificată prin eliminarea pedepselor cu închisoarea.AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.