Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

 

Franţa şi-a rechemat 'pentru consultări' ambasadorul din Italia după o serie de 'declaraţii revoltătoare' şi 'atacuri fără fundament' şi fără 'precedent' ale unor responsabili italieni, a anunţat joi Ministerul de Externe de la Paris, transmit AFP şi Reuters.
'Franţa face, de mai multe luni, obiectul unor acuzaţii repetate, atacuri fără fundament, declaraţii revoltătoare', a declarat Agnes von der Mühll, purtătoarea de cuvânt a Quai d'Orsay, într-un comunicat.

Notând că este vorba despre o situaţie care 'nu are precedent de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial', ea a insistat că 'ultimele ingerinţe constituie o provocare suplimentară şi inacceptabilă'.

Reacţia ministerului intervine după ce, marţi, vicepremierul italian Luigi Di Maio, liderul Mişcării 5 Stele (antisistem), s-a întâlnit cu reprezentanţi ai 'vestelor galbene', mobilizaţi de mai multe săptămâni împotriva preşedintelui francez Emmanuel Macron.

'Vântul schimbării a ajuns în Alpi. Repet: vântul schimbării a ajuns în Alpi', a scris Di Maio pe reţelele sociale după întâlnire.

Aceasta a fost precedată de o serie de atacuri ale lui Di Maio, precum şi ale celuilalt vicepremier, Matteo Salvini, şeful partidului de extremă dreapta Liga, împotriva împotriva Franţei, a guvernul de la Paris şi a preşedintelui Macron.

Într-un mesaj video pe contul său de Facebook, Matteo Salvini a declarat recent că speră că poporul francez va putea 'să se elibereze de un preşedinte foarte slab' odată cu alegerile din mai pentru Parlamentul European.

La rândul său, Luigi Di Maio şi-a exprimat dorinţa ca Uniunea Europeană să adopte 'sancţiuni' împotriva statelor care, începând cu Franţa, se află, în opinia lui, la originea dramei migranţilor.

Joi, purtătoarea de cuvânt a Quai d'Orsay a atras atenţia că 'a avea dezacorduri este un lucru, a instrumentaliza relaţia în scopuri electorale este altceva'.

Salvini încearcă să organizeze, în vederea alegerilor europarlamentare, un front european de extremă dreapta împotriva proeuropenilor, al căror exponent principal este văzut Macron.

'Campania pentru alegerile europene nu poate să justifice lipsa de respect faţă de fiecare popor sau de democraţia sa', a subliniat Agnes von der Mühll.

'Toate aceste acţiuni creează o situaţie gravă care ridică întrebări în privinţa intenţiilor guvernului italian vizavi de relaţia sa cu Franţa', a adăugat ea.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.