Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Italia a blocat luni o poziţie comună a Uniunii Europene privind recunoaşterea şefului Adunării Naţionale venezuelene Juan Guaido drept ''preşedinte interimar'', potrivit unor surse diplomatice, relatează Reuters şi AFP.

Statele membre ale UE au dezbătut timp de mai multe zile cum ar trebui să se poziţioneze faţă de criza din Venezuela, în condiţiile în care zece dintre ele, potrivit Reuters, îl recunosc pe liderul opoziţiei venezuelene după expirarea termenului limită acordat actualului şef al statului venezuelean Nicolas Maduro de a convoca noi alegeri. Unele state membre ale UE sunt iritate de faptul că se creează un precedent privind recunoaşterea unui lider autoproclamat.

Italia a blocat un proiect de declaraţie al UE care ar fi făcut clar faptul că recunoaşterea este o prerogativă naţională.

''Statele membre ale UE îl vor recunoaşte individual pe Juan Guaido, preşedintele Adunării Naţionale, drept preşedinte interimar al Venezuelei'', se afirma în declaraţia comună propusă, făcând apel la ''alegeri prezidenţiale libere, corecte şi democratice''.

Italia nu este singura care se opune recunoaşterii lui Guaido, precizează Reuters.

Ministrul irlandez de externe Simon Coveney, întrebat la Bruxelles luni dacă Republica Irlanda va urma exemplul altor ţări mari din UE în ce priveşte recunoaşterea lui Guaido, a declarat reporterilor: ''Nu, poziţia noastră a fost clară. Vrem să vedem alegeri libere şi corecte pentru ca poporul să ia o decizie democratică în Venezuela''.

''Nu va fi sigur o declaraţie comună a UE, deoarece unele state membre se opun'', a avertizat şeful diplomaţiei spaniole Josep Borell într-o întâlnire cu presa la Bruxelles.

Patru surse diplomatice au confirmat pentru AFP imposibilitatea de a face să fie adoptată declaraţia comună. Italia a refuzat să aprobe textul proiectului. Grecia a emis de asemenea rezerve.

Un număr de 14 state membre ale UE - Spania, Franţa, Regatul Unit, Danemarca, Olanda, Lituania, Letonia, Estonia, Portugalia, Austria, Republica Cehă, Suedia, Finlanda şi Luxemburg - l-au recunoscut individual pe Juan Guaido drept ''preşedinte interimar'' pentru a organiza noi alegeri, rol pe care i-l conferă Constituţia Venezuelei.

Belgia a anunţat la rândul său, prin intermediul ministrului său de externe Didier Reynders, ''sprijinul său faţă de Juan Guaido în misiunea lui de a organiza noi alegeri libere şi transparente''.AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Florin Ştefan, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.