Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat vineri că ar putea declara în curând o "urgenţă naţională" pentru a ocoli Congresul şi a construi zidul pe care doreşte să-l ridice la frontiera cu Mexicul, relatează AFP.

"Cred că sunt bune şanse să facem acest lucru", a declarat Donald Trump în cursul unei discuţii cu jurnaliştii la Casa Albă la finalul unei reuniuni asupra traficului de fiinţe umane.

Va face acest anunţ cu ocazia discursului său privind Starea Uniunii, marţi seară, în faţa celor două Camere ale Congresului? Fără să răspundă explicit, liderul de la Casa Albă a lăsat clar să se înţeleagă că ar putea fi cazul. "Ascultaţi cu atenţie discursul", a spus el surâzător.

Nu se teme că această decizie va fi atacată imediat în justiţie? "Avem baze juridice foarte, foarte solide", a răspuns el.

Pentru a ieşi din "shutdown"-ul cel mai lung din istoria americană, Donald Trump a cedat în cele din urmă, la sfârşitul lui ianuarie, în faţa adversarilor săi politici, acceptând finanţarea temporară a serviciilor federale fără să fie deblocat vreun dolar pentru zid.

Armistiţiul se va încheia însă la 15 februarie. Până atunci, republicanii - care deţin controlul asupra Senatului - şi democraţii din Congres vor trebui să găsească un compromis bugetar de lungă durată. Discuţiile se împiedică din nou de finanţarea zidului contra căruia democraţii fac front comun.

Reafirmându-şi convingerea că discuţiile actuale din Congres sunt zadarnice, Donald Trump i-a acuzat încă o dată pe adversarii săi că fac mici calcule politice în detrimentul securităţii naţionale.

"Nu vom ajunge niciunde cu democraţii", a declarat el. "Vor să facă din această dezbatere un argument de campanie (pentru prezidenţialele din 2020), dar nu cred că asta va funcţiona politic", a adăugat Donald Trump.

Preşedintele democrat al Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a reafirmat joi că nu va fi "niciun ban" pentru zid în legea de finanţare care va ieşi din negocierile în curs.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.