Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Parlamentul Greciei a ratificat vineri acordul cu Skopje privind viitorul nume al Macedoniei, informează DPA şi Reuters.

Au votat în favoarea numelui Republica Macedonia de Nord 153 de parlamentari, iar împotrivă, 146.

Acordul încheiat anul trecut de premierul grec Alexis Tsipras cu omologul său macedonean Zoran Zaev a fost susţinut de mai mulţi parlamentari independenţi şi din opoziţie.

Votul trebuia să aibă loc joi, dar a fost amânat. Vineri, a existat chiar riscul întreruperii procedurii. Un parlamentar din partea formaţiunii de extremă-dreapta Zorii Aurii a răspuns, când i s-a cerut să voteze, "Nu trădării!". Mai mulţi deputaţi care au susţinut acordul au vorbit despre tentative de intimidare.

Macedonia a ratificat deja tratatul de la Prespa acum două săptămâni.

Naţionaliştii din ambele ţări s-au opus înţelegerii. Grecii se tem că ar putea urma revendicări teritoriale din partea Macedoniei - nume identic cu al unei provincii istorice a Greciei.

Acordul pune capăt unei dispute bilaterale care dura de 28 de ani, de când s-a destrămat fosta Iugoslavie, şi care a determinat toate guvernele care s-au succedat la Atena să se opună primirii Macedoniei în Uniunea Europeană şi în NATO.

"Astăzi scriem o nouă pagină pentru Balcani. Ura naţionalismului şi conflictul sunt înlocuite de prietenie, pace şi cooperare", a scris Tsipras pe pagina sa de Facebook.

"Au dat dovadă de imaginaţie, şi-au asumat riscul, au fost gata să-şi sacrifice propriile interese pentru un bine mai mare. Zoran, Alexis - bravo! Misiunea imposibilă a fost îndeplinită", a comentat pe Twitter preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Cei doi prim-miniştri - Zoran Zaev şi Alexis Tsipras - au fost nominalizaţi în decembrie anul trecut drept candidaţi la premiul Nobel pentru pace.

Zaev l-a felicitat vineri pe "prietenul" Tsipras pentru "victoria istorică". "Trăiască Acordul de la Prespa!", a scris el pe Twitter.

Partidul Noua Democraţie, de opoziţie, a condamnat acordul. "Această înţelegere nu ar fi trebuit să fie semnată sau supusă parlamentului pentru ratificare niciodată", a declarat în parlamentul de la Atena liderul formaţiunii, Kyriakos Mitsotakis. "Este o înfrângere naţională (...) O greşeală naţională, care constituie un afront pentru adevăr şi pentru istoria ţării noastre", a adăugat el.

Syriza, partidul lui Tsipras, este cotat în sondajele de opinie cu 12% mai puţin decât Noua Democraţie înaintea alegerilor generale din octombrie. În contextul în care ppinia publică din Grecia este împotriva acordului, potrivit studiilor sociologice, prim-ministrul riscă să deconteze la urne victoria de vineri.AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.