COD GALBEN: 07-08-2020 ora 10 Intre 07 și 08 august;Fenomene vizate se va semnala 07 și 08 august in 07 și 08 august;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Juan Guaido, preşedintele Parlamentului venezuelean controlat de opoziţie, s-a autoproclamat miercuri "preşedinte în exerciţiu" al ţării, imediat recunoscut de Statele Unite şi aliaţii lor din regiune, Brazilia şi Columbia, comentează AFP.

După acest anunţ, la Caracas s-au înregistrat violenţe între forţele de ordine şi simpatizanţi ai opoziţiei, au informat corespondenţi ai agenţiei France Presse.

 


Foto: (c) Miguel Gutirrez / EPA


"Jur să îmi asum oficial competenţele executivului naţional ca preşedinte în exerciţiu al Venezuelei pentru a ajunge (...) la un guvern de tranziţie şi pentru a obţine alegeri libere", a spus Juan Guaido în faţa a zeci de mii de partizani reuniţi la Caracas pentru a protesta faţă de preşedintele socialist Nicolas Maduro.

Într-un comunicat, preşedintele american Donald Trump a transmis imediat că îl recunoaşte pe tânărul opozant de 35 de ani ca "preşedinte interimar al Venezuelei".

Ca răspuns, preşedintele Maduro a anunţat că ţara sa întrerupe relaţiile diplomatice cu "guvernul imperialist al Statelor Unite" şi le-a acordat 72 de ore reprezentanţilor diplomatici nord-americani pentru a părăsi ţara.

Columbia şi Brazilia, aliaţi ai Washingtonului în regiune, i-au urmat exemplul, la fel ca Argentina, Canada, Chile şi Paraguay şi secretarul general al Organizaţiei Statelor Americane, Luis Almagro, care i-a dat asigurări lui Juan Guaido că "are toată recunoaşterea noastră pentru a impulsiona reinstaurarea democraţiei în această ţară".

 


Foto: (c) Miguel Gutirrez / EPA


Numai Mexicul condus de preşedintele de stânga Andrés Manuel Lopez Obrador a anunţat că îşi menţine sprijinul acordat liderului socialist, recunoscând "autorităţile alese potrivit Constituţiei venezuelene".

Cu puţin înainte de autoproclamarea lui Juan Guaido, Curtea Supremă a Venezuelei, cea mai înalt instanţă juridică a ţării, alcătuită din fideli ai regimului, a anunţat că a ordonat o anchetă penală contra membrilor parlamentului, acuzându-i de uzurparea prerogativelor preşedintelui Maduro.

Opozanţi şi partizani ai preşedintelui Nicolas Maduro au coborât în număr mare în stradă miercuri în întreaga ţară, într-o atmosferă puternic tensionată. Cinci persoane şi-au pierdut viaţa în tulburări care au precedat manifestaţiile.

 


Foto: (c) Fernando Llano / AP


Nicolas Maduro a început la 10 ianuarie al doilea său mandat de preşedinte al Venezuelei pentru şase ani, după o victorie electorală contestată de opoziţie şi de comunitatea internaţională.

Marţi, vicepreşedintele american, Mike Pence, a transmis marţi un mesaj video de sprijin pentru venezueleni, pentru a-i încuraja pe cei care manifestează împotriva preşedintelui Nicolas Maduro şi pentru a evidenţia susţinerea americană pentru liderul de opoziţie Juan Guaido. Un apel la "o lovitură de stat fascistă", a acuzat Nicolas Maduro, citat de AFP. AGERPRES/(AS - editori: Ionuţ Mareş, Alic Mîrza, editori online: Adrian Dădârlat, Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.