

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că sprijină "100%" NATO, însă a cerut încă o dată celorlalte state membre să-şi crească cheltuielile militare, în momentul în care au reapărut îndoieli în legătură cu angajamentul său faţă de Alianţa Nord-Atlantică, relatează AFP.
"Vom fi cu NATO 100%, însă, aşa cum le-am spus ţărilor (membre ale Alianţei), trebuie să schimbaţi viteza şi trebuie să plătiţi", a declarat preşedintele american de la Pentagon, într-un discurs privind noua strategie de apărare antiaeriană a Statelor Unite.
"Nu putem fi idioţii altora. Nu este posibil. Nu vrem să fim trataţi aşa. Şi, credeţi-mă, timp de ani de zile, asta au spus ei în spate", a adăugat el.
Potrivit New York Times, Trump le-ar fi spus în repetate rânduri oficialilor americani anul trecut că nu vede justificarea existenţei NATO şi că Statele Unite ar trebui să se retragă din această organizaţie.
Aceşti oficiali şi foşti responsabili ai administraţiei au declarat pentru respectiva publicaţie, sub rezerva anonimatului, că s-au temut ca preşedintele american să nu reitereze această ameninţare în timpul summitului tumultuos al NATO din iulie 2018, când i-a acuzat pe aliaţi că nu participă suficient la cheltuielile alianţei militare.
Anturajul lui Donald Trump a reuşit în cele din urmă să salveze situaţia, însă la Bruxelles au circulat zvonuri despre ameninţările preşedintelui SUA de a părăsi alianţa creată în timpul Războiului Rece pentru a asigura securitatea Europei Occidentale în faţa Uniunii Sovietice.
Statele Unite sunt singura ţară care a invocat articolul 5 al NATO, principiul apărării colective, după atacurile de la 11 septembrie 2001. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |