Guvernul premierului britanic Theresa May a supravieţuit miercuri unei moţiuni de cenzură depuse de opoziţia laburistă, după respingerea masivă de către parlamentari a acordului de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană negociat cu Bruxellesul, relatează Reuters şi AFP.
Un număr de 325 de parlamentari şi-au exprimat încrederea în guvernul conservator, în timp ce 306 au votat pentru moţiunea de cenzură.
După ce Camera Comunelor a respins marţi cu o majoritate zdrobitoare (432 voturi împotrivă faţă de 202 pentru) acordul privind Brexitul pe care UE l-a convenit cu Theresa May, opoziţia laburistă a anunţat imediat că introduce o moţiune de cenzură împotriva guvernului conservator.
Respectivul acord este criticat deopotrivă de parlamentarii proeuropeni, care doresc rămânerea Regatului Unit în blocul comunitar, cât şi de cei eurosceptici, care dezaprobă mai ales clauza de ''backstop'' (plasă de siguranţă) pentru frontiera nord-irlandeză, inclusă în acest acord şi care prevede că Regatul Unit va rămâne în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană până când Londra şi Bruxelles-ul vor găsi o soluţie mai bună în privinţa acestei frontiere. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editori online: Gabriela Badea, Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |