COD PORTOCALIU: 05-08-2021 ora 10 Intre 5 august se va semnala disconfort termic deosebit de  accentuat COD PORTOCALIU: 05-08-2021 ora 10 Intre 05 august, ora 12:00 – 06 august, ora 06:00 se va semnala vijelii puternice, grindină de medii și mari dimensiuni, averse torențiale

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul oraşului polonez Gdansk, Pawel Adamowicz, a decedat luni la spital după ce în ziua anterioară a fost atacat cu cuţitul în timpul unui eveniment filantropic, a anunţat ministrul sănătăţii polonez, Lukasz Szumowski, transmite Reuters.

''Nu am putut câştiga'', a declarat Szumowski într-o conferinţă de presă, potrivit canalului de televiziune TVN.

Medicii l-au operat timp de cinci ore pe Adamowicz, potrivit agenţiei de presă PAP.

Înjunghiat în timpul unui concert caritabil, în faţa a mii de spectatori, Adamowicz a fost grav rănit la inimă, în diafragmă şi abdomen.

Agresorul său, un localnic din Gdansk în vârstă de 27 de ani cu prenumele Stefan, care tocmai a ieşit din închisoare, unde stătuse mai mult de cinci ani pentru jafuri bancare, a fost reţinut imediat.

Imaginile televizate l-au arătat pe autor strigând ''Adamowicz este mort!'', după care s-a năpustit asupra primarului oraşului Gdansk.

Înainte de a fi arestat, el a declarat că vrea să se răzbune, afirmând că a fost băgat după gratii şi a fost ''torturat'' de către partidul centrist Platforma Civică (PO, în prezent în opoziţie), care se afla la putere la vremea respectivă. Acest partid a sprijinit candidatura lui Pawel Adamowicz, în cadrul alegerilor municipale din toamna anului trecut.

Acuzaţiile contra atacatorului vor trebui să fie schimbate din tentativă de omor în omor, a declarat un purtător de cuvânt al Parchetului din Gdansk.

Politicieni din întregul spectru politic din Polonia, printre care premierul Mateusz Morawiecki şi ministrul de interne Joachim Brudzinski, au condamnat atacul asupra lui Adamowicz.

Primarul oraşului Gdansk era un opozant declarat al partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS).

Pawel Adamowicz (53 de ani) era unul dintre cei mai longevivi primari din Polonia, fiind în această funcţie din 1998. La alegerile regionale din 2018, el a obţinut 65% din voturi.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.