Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Regulatorul de telecomunicaţii rus Roskomnadzor a anunţat vineri că a început să ancheteze activităţile BBC în Rusia, ca răspuns la declaraţiile autorităţii britanice de reglementare a audiovizualului ce acuză canalul rus RT de încălcare a regulilor de imparţialitate, informează France Presse.

Într-un comunicat, Roskomnadzor a declarat că "a pus în aplicare măsuri de control" asupra activităţilor în Rusia ale canalului de ştiri non-stop BBC World News şi website-urilor BBC.

Roskomnadzor a precizat că doreşte să verifice "respectarea legislaţiei ruse" de către aceste media, adăugând că aceasta are "legătură cu situaţia legată de decizia regulatorului britanic Ofcom".

BBC World News este canalul internaţional de ştiri al BBC. În schimb, serviciul în limbă rusă BBC există doar pe internet.

Ofcom a declarat joi că RT a încălcat regulile de imparţialitate în timp ce a relatat despre otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal în martie în sudul Angliei.

Aceste încălcări "constituie o violare gravă a regulilor audiovizuale", a denunţat Ofcom, adăugând că "a anunţat RT că avem în vedere posibilitatea de a le impune sancţiuni".

Aceste acuzaţii sunt un "delir", a reacţionat pe Twitter redactorul-şef al RT, Margarita Simonian.

"Ieri, autoritatea britanică de reglementare a găsit ŞAPTE încălcări de nicăieri. Şi au lăsat clar să se înţeleagă că ne vor retrage licenţa", a adăugat ea.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.