Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Donald Trump a decis să retragă un număr "important" de trupe americane staţionate în Afganistan, a informat joi un responsabil american, la o zi după anunţul retragerii celor staţionate în Siria, relatează AFP.

"Decizia a fost luată. Va fi o retragere importantă" din Afganistan, a declarat acest responsabil sub acoperirea anonimatului.

Este vorba despre circa 7.000 din cei 14.000 de soldaţi americani prezenţi în Afganistan, au anunţat Wall Street Journal şi New York Times.

Aceste trupe operează atât în cadrul unei misiuni NATO în sprijinul forţelor afgane, cât şi pentru operaţiuni separate de luptă împotriva terorismului.

Donald Trump a luat decizia sa marţi, potrivit acestui responsabil, în aceeaşi zi în care liderul de la Casa Albă a informat Pentagonul despre decizia sa de a retrage trupele americane din Siria.

Un anunţat care l-a determinat pe secretarul Apărării, Jim Mattis, să-şi prezinte demisia joi.

"Pentru că aveţi dreptul să aveţi un secretar al Apărării ale cărui vederi sunt apropiate de ale dumneavoastră (...), consider că este un lucru bun să mă retrag", a scris el într-o lungă scrisoare adresată preşedintelui şi făcută publică de Pentagon.

Cele două decizii luate de Donald Trump legate de Siria şi Afganistan sunt susceptibile să aibă consecinţe geopolitice majore în regiunile în cauză.

Jim Mattis şi alţi consilieri militari de prim-plan l-au convins anul trecut pe omul de afaceri republican, iniţial refractar la această idee, să trimită suplimentar mii de trupe în Afganistan, unde talibanii încep să recâştige teren în faţa forţelor afgane.

Decizia de a retrage un număr "important" de trupe americane din Afganistan intervine în timp ce Washingtonul încurajează un acord de pace cu talibanii.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.