Curtea de Conturi a Olandei a estimat luni că această ţară ar suferi pierderi directe de 2,3 miliarde de euro până în 2023 dacă Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord părăseşte Uniunea Europeană fără a fi în vigoare un acord între cele două părţi, transmite Reuters.
Instituţia, ce realizează analize oficiale în vederea luării deciziilor guvernamentale, a menţionat că executivul olandez şi o mare parte a industriei ţării se pregătesc intens pentru Brexit începând din 2016, dar sistemul vamal olandez s-ar putea să nu fie adaptat pentru scenariul cel mai pesimist.
Regatul Unit este al treilea mare partener comercial al Olandei, după Germania şi Belgia.
La 25 noiembrie, liderii statelor membre au aprobat, la Bruxelles, acordul privind ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar, precum şi declaraţia care schiţează relaţia post-Brexit cu Londra. Regatul Unit devine astfel prima ţară care părăseşte UE.
Acordul de retragere, ce are 585 de pagini, detaliază condiţiile juridice ale ieşirii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din UE la 29 martie 2019. Liderii din UE s-au exprimat de asemenea în favoarea "unei relaţii cât mai strânse posibil" cu Londra după Brexit.
Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona stipulează că, dacă un stat membru decide să se retragă din UE, el are la dispoziţie doi ani pentru a conveni cu ţările rămase în UE un acord de retragere, deşi acest proces poate fi prelungit în cazul în care Consiliul European decide în unanimitate în această privinţă. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu; editor online: Magdalena Tănăsescu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |