Premierul liberal Xavier Bettel şi guvernul său de coaliţie au fost învestiţi miercuri pentru un al doilea mandat de Marele Duce al Luxemburgului, Henri, relatează dpa.
În urma alegerilor desfăşurate la 14 octombrie, coaliţia tripartită formată din liberali, social-democraţi şi Verzi a obţinut 31 din totalul de 60 de mandate parlamentare, reuşind să-şi păstreze majoritatea în Camera Deputaţilor.
Deşi Partidul Poporului creştin-social, care a guvernat ţara timp de peste 50 de ani începând din 1953, rămâne cea mai puternică formaţiune, cu 21 de mandate, nu a găsit un partener pentru a forma o coaliţie.
Acesta este cel de-al doilea mandat al lui Xavier Bettel (45 de ani) şi al coaliţiei sale, aflaţi la guvernare din 2013.
Din cele 16 ministere, şase revin liberalilor, tot şase social-democraţilor, iar cinci Verzilor.
Bettel va conduce şi Ministerul pentru Media, Ministerul pentru Digitalizare şi Cultură şi Ministerul Reformei Administrative.
Social-democratul Jean Asselborn, ministru de externe din 2004 şi un veteran printre omologii săi din Uniunea Europeană, îşi păstrează postul şi va răspunde şi de problematica azilului.
Liberalul Pierre Gramegna a fost reconfirmat la conducerea Ministerului de Finanţe.
Vicepremierii lui Bettel vor fi ministrul economiei, social-democratul Etienne Schneider, şi ministrul justiţiei, Felix Braz (Verzi). AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |