COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

După negocieri dure, Statele Unite, Mexic şi Canada au semnat oficial un nou tratat de liber schimb, o victorie pentru Donald Trump care pulverizase un acord precedent aflat în vigoare de peste 20 de ani, scrie vineri AFP.

"Este un model de acord de liber schimb care va schimba peisajul comercial pentru totdeauna", a spus preşedintele american, prezent alături de omologul mexican şi premierul canadian la această ceremonie desfăşurată la Buenos Aires chiar înaintea deschiderii summitului G20.

"Odată cu semnarea acestui tratat, preşedintele Trump îşi ţine promisiunea de a renegocia NAFTA (acordul anterior) şi a de a proteja fermierii, companiile şi muncitorii americani", a arătat Casa Albă, într-un comunicat.

Prim-ministrul canadian, Justin Trudeau, a apreciat că noul acord Statele Unite, Mexic, Canada urmează să înlăture ameninţarea "unei instabilităţi economice severe" care "ar fi fost mult mai dăunătoare".

La rândul său, preşedintele mexican în exerciţiu Enrique Pena Nieto, aflat în ultima zi a mandatului, a apreciat că acordul semnat consolidează imaginea "unei Americi de Nord mai integrate şi cu ferma convingere că împreună suntem mai puternici şi mai competitivi".

AFP mai observă că, la ceremonia oficială de semnare din Argentina, liderii celor trei ţări au vorbit toţi de la pupitre cu sigla preşedinţiei americane iar, un alt detaliu, fiecare stat a redenumit tratatul plasându-se la începutul acronimului: USMCA - Statele Unite, TMEC - Mexic şi CUSMA - Canada.

Cele trei state au anunţat pe 30 septembrie că au ajuns la un acord după discuţii-maraton ce au început cu un an înainte.

Noul tratat - Acordul economic Statele Unite, Mexic, Canada (USMCA) - urmează să înlocuiască Acordul nord-american de liber schimb (NAFTA), semnat în urmă cu aproape 25 de ani. Pentru a intra în vigoare, USMCA trebuie să fie aprobat de legislativele celor trei ţări. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.