COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Guvernul ceh a supravieţuit vineri unei moţiuni de cenzură înaintate de opoziţie pentru a-l destitui pe premierul de centru-stânga Andrej Babis, acuzat de corupţie şi răpire, transmite Reuters.
Moţiunea nu a reuşit să obţină pragul minim de 101 de voturi din cele 200 în camera inferioară a parlamentului de la Praga.
Rezultatul era oarecum de aşteptat după ce social-democraţii, partenerii partidului ANO în guvernul minoritar condus de Babis, şi comuniştii au refuzat la începutul acestei săptămâni să voteze alături de opoziţie.
Premierul ceh Andrej Babis se află sub presiuni tot mai mari ca urmare a acuzaţiilor de răpire şi corupţie care au apărut în urmă cu două săptămâni, dar a respins apelurile de a demisiona din funcţie.
Potrivit unor relatări apărute în presă, fiul lui Babis a afirmat că asociaţi ai tatălui său l-au luat cu forţa şi l-au dus anul trecut în peninsula Crimeea, anexată de către Rusia. Fiul lui Babis a mai spus că tatăl său l-a ameninţat că îl va interna într-o clinică psihiatrică.
Şeful guvernului ceh a respins acuzaţiile, afirmând că fiul său, care locuieşte în prezent în Elveţia, este bolnav mintal şi a plecat din ţară de bunăvoie.
Andrej Babis (64 de ani), un miliardar cu un imperiu uriaş în domeniul afacerilor şi care a devenit prim-ministru în 2017, se confruntă cu acuzaţii de corupţie. El este anchetat pentru fraudă în domeniul subvenţiilor, dar beneficiază de imunitate ca parlamentar.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ştefan; editor online: Magdalena Tănăsescu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |