Opozantul rus Aleksei Navalnîi a anunţat că a putut părăsi teritoriul rus miercuri, după ce a fost blocat cu o zi înainte la frontieră, pentru a ajunge la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) de la Strasbourg, informează AFP.
"Ei m-au împiedicat să plec. După scandal, m-au lăsat" (să plec), a afirmat Navalnîi într-un mesaj pe Instagram, însoţit de un selfie din cabina poliţiştilor de frontieră de pe un aeroport moscovit.
"El a decolat", a precizat apoi pentru AFP avocatul lui Navalnîi, Ivan Jdanov.
Marţi, opozantul rus a fost blocat la controlul paşapoartelor pe un aeroport din Moscova, în timp ce se pregătea să ia un zbor pentru Frankfurt, pentru a putea ajunge apoi la Strasbourg.
CEDO trebuie să se pronunţe joi asupra mai multor plângeri ale opozantului rus, care le solicită celor 17 judecători europeni ce formează Marea Cameră să recunoască "motivaţiile politice" ale arestărilor sale repetate.
Militantul anticorupţie, 42 de ani, avocat de profesie, a fost arestat în nenumărate rânduri de poliţie în ultimii ani, pe fondul unor manifestaţii organizate împotriva puterii ruse şi majoritatea interzise de autorităţi.
Aleksei Navalnîi, care a primit numeroase condamnări, de la amenzi la pedepse scurte cu detenţia, a devenit principalul opozant din Rusia după impunătoarele manifestaţii din 2011 şi 2012. Mai multe manifestaţii care se numără printre cele mai importante organizate recent în Federaţia Rusă s-au desfăşurat la apelul lui, iar retorica sa anticorupţie găseşte ecou în special în rândul tinerilor, care îl urmăresc pe internet.
Opozantul, care se declară victima unor "arestări ilegale" şi "privări de libertate arbitrare", a denunţat în zadar aceste arestări în faţa instanţelor judecătoreşti ruse, înainte de a sesiza Curtea de la Strasbourg, înaintând cinci plângeri între 2012 şi 2014. Aleksei Navalnîi a fost declarat neeligibil pentru alegerile prezidenţiale din martie, din cauza unei condamnări pe care el o apreciază ca fiind politică. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu; editor online: Magdalena Tănăsescu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |