COD GALBEN: 28-09-2020 ora 11 Intre 28 septembrie, ora 18:00 - 29 septembrie, ora 12:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi însemnate cantitativ

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Noua Zeelandă, Australia şi India au celebrat, duminică, centenarul armistiţiului Marelui Război, în memoria celor 150.000 de militari din aceste ţări care au murit în lupte, relatează France Presse.
        
O mulţime impresionantă a participat la o ceremonie la New Delhi în semn de omagiu bărbaţilor şi femeilor care au căzut în măcelul din 1914-1918.
      
"A fost un război în care India nu a fost implicată direct şi totuşi soldaţii noştri au luptat pretutindeni, doar pentru pace", a declarat pe Twitter prim-ministrul indian Narendra Modi, în timp ce o ceremonie a avut loc la Cimitirul Militar din Delhi.
          
Celebrarea centenarului armistiţiului intervine într-un moment în care India, la acea vreme colonie britanică, caută să obţină o mai mare recunoaştere a contribuţiei sale la efortul aliat de război. Un total de 1,3 milioane de militari indieni au fost înrolaţi şi 74.000 au fost ucişi.
                
La Canberra, prim-ministrul australian Scott Morrison a vorbit despre sacrificiul compatrioţilor săi, în special în timpul bătăliei de la Fromelles din nordul Franţei.


Foto: (c) MICK TSIKAS/EPA



"Ei şi-au dat (ziua) de +astăzi+ pentru a noastră +mâine+", a declarat şeful guvernului în faţa a mii de persoane adunate la Canberra.


 Foto: (c) MICK TSIKAS/EPA


   
În timpul Primului Război Mondial, peste 400.000 de persoane au servit în armata australiană, dintre care mai mult de 300.000 au fost desfăşurate în străinătate. Aproape 62.000 au murit. Tânăra naţiune australiană avea atunci 5 milioane de locuitori.
           
Peste 10.000 de soldaţi ai corpului de armată australian şi neozeelandez (ANZAC) au murit în special la Gallipoli în Turcia, o înfrângere considerată ca un fel de "botezul focului" pentru armata australiană.

În Noua Zeelandă, comemorările au început cu două minute de reculegere la ora 11.00, ora franceză la care armistiţiul a intrat în vigoare.         


O sută de salve de tun au fost trase la malul mării la Wellington, în timp ce în toată ţara au răsunat clopotele bisericilor, sirenele serviciilor de urgenţă şi maşinile au claxonat.

O ceremonie a avut loc la Memorialul naţional de război din Wellington, în prezenţa prim-ministrului Jacinda Ardern.

Mai mult de 100.000 de neozeelandezi - o zecime din populaţia de atunci - au servit în străinătate în timpul Primului Război Mondial. Un total de 18.300 şi-au dat acolo viaţa.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.