Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mii de manifestanţi au susţint vineri la Budapesta Universitatea Central Europeană finanţată de miliardarul american de origine ungară George Soros, relatează Reuters. Protestatarii afirmă că universitatea va fi obligată să se mute din Ungaria, din cauza măsurilor luate de guvernul condus de premierul Viktor Orban.

Universitatea Central Europeană, înregistrată în SUA, a fost deschisă la Budapesta în 1993 şi a anunţat joi că va muta la Viena înscrierile noilor studenţi, dacă nu i se garantează libertatea academică până la 1 decembrie.

Anul trecut, guvernul Orban a modificat legea educaţiei, interzicând activitatea în Ungaria universităţilor străine care nu ţin cursuri şi în ţările de origine. Potrivit Reuters, măsura este îndreptată în primul rând împotriva universităţii finanţate de Soros.

Protestul de vineri a fost organizat de partidul de opoziţie Momentum, despre care formaţiunea de guvernământ FIDESZ a declarat că este legat de "reţeaua Soros". FIDESZ a calificat protestele drept "isterie" şi data-limită de 1 decembrie drept un bluf politic. AGERPRES/(AS - editor: Marius Hosu, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.